Google vs China

Pentru cei care nu sunt la curent cu ultima furtuna in internet, stirile pe scurt ar suna astfel: Google a anunat oficial ca intentioneaza sa nu mai cenzureze cautarile pe google.cn si ia in calcul o iesire de pe piata chineza ca raspuns la numeroasele atacuri cibernetice indreptate asupra infrastructurii de calcul a Google si altor 34 de companii din Sillicon Valley, atacuri tot mai dese si virale incepand chiar cu anul intrarii Google pe piata chineza, 2006 si care au culminat ieri print-un atac asupra Gmail.

Personal nu cred ca Google face gargara, nu atunci cand si guvernul SUA se implica la cel mai inalt nivel prin secretarul de stat Hilary Clinton care si-a exprimat ingrijorarea asupra consecintelor economice (We look to the Chinese government for an explanation. The ability to operate with confidence in cyberspace is critical in a modern society and economy). Acest scandal vine la nici 2 luni dupa vizita lui Barack Obama in China unde presedintele american a spus ca nu este un fan al cenzurii si nici corporatiile americane nu ar trebuii sa se lase intimidate.

Pentru a intelege insa mai bine implicatiile gestului facut de Google trebuie sa trecem in revista istoricul relatiilor dintre corporatia americana si China. Exista doua perioade sau etape,  cea dinainte de 2006, anul intrarii Google pe piata chineza si post-2006.

Inainte de 2006, Google nu avea nici o intelegere cu China in ceea ce priveste cenzura. China se multumea cu blocarea accesului la paginile din spatele cautarilor sau chiar blocarea accesului la Google, lucru care nu deranja nici pe Google (nu avea nimic de pierdut) si nici guvernul chinez, singurii deranjati fiind doar internautii chinezi, dar care oricum erau obisnuiti sa nu poata accesa marile portaluri occidentale.

Dupa 2006 insa lucrurile se schimba odata cu lansare google.cn. Lansarea pe piata chineza va impune o intelegere intre Google si China: google va cenzura continutul cerut de autorizatile chineze pe site-ul chinezesc, iar China se obliga sa nu initieze atacuri cibernetice impotriva infrastructurii Google din SUA.

Poate aici se impun niste clarificari. De ce ar fi atacat China pe Google si de ce nu au facut-o si inainte de 2006? Raspunsul este unul tehnic. Continutul de pe google.com a fost practic dublat de catre google.cn, site localizat fizic in China, local, astfel filtrele si firewall-ul  chinezesc gandit pentru a bloca exteriorul devin ineficiente in cazul filtrarii in interior. Si mai trebuie inteles ca o data cu motorul de cautare google, a intrat intreaga suita de aplicatii google printre care si Gmail. Astfel orice dizident chinez sau activist impotriva guvernului chinez si care traieste in SUA poate folosi Gmail sau Google Groups pentru a transmite mesaje vizibile in internetul chinezesc, iar China nu ar putea sa previna acest lucru, decat sa combata printr-un atac informatic contul de google al dizidentilor chinezi. De aceea s-a impus acordul ca Google sa cenzureze, iar China sa nu initieze aceste atacuri.

Dar China nu s-a putut abtine. Desi Google detine doar 12% din piata chineza, acest procent este in continua crestere, din ce in ce mai multi chinezi se folosesc de Google si aplicatiile sale pentru a se informa si a comunica, iar acest fapt a dus la escaladarea atacurilor chineze.

Ce implicatii are o eventuala retragere a Google?

Google ar pierde multi bani, nu atat din faptul ca piata chineza este o mina de aur, cat faptul ca investitia initiala a fost mare. Simplul anunt ca Google s-ar putea retrage din China a dus la deprecierea actiunilor cu 2%, in timp ce actiunile Baidu, competitorul Google in China, au crescut cu 7%. Totusi pierderea este tolerabila pentru Google, care are astfel chiar ocazia sa economiseasca niste bani.

Companiile IT occidentale vor deveni foarte prudente, Google le-a transmis “China nu-si respecta angajamentele, aveti mare grija cand investiti sume mari de bani in IT in aceasta tara”.

Relatiile China-SUA vor deveni din ce in ce mai tensionate. SUA are o datorie de 800 miliarde de $ catre China, China in schimb depinde piata de desfacere si tehnologia americana. SUA nu poate tolera un atac asupra capitalului american, China nu poate renunta la cenzura.

China se va indrepta tot mai mult catre un izolationism continental si ii va fi din ce in ce mai greu sa concureze tehnologic cu restul lumii.

Va fi interesant de urmarit reactia Chinei, care pana in acest moment nu a comentat pe marginea subiectului. La ora aceasta Google afiseaza toate rezultatele pe google.cn, inclusiv cele care trebuiau sa fie cenzurate.


5 Responses to “Google vs China”
zoso Posted on January 13, 2010 at 4:04 pm

ba da, e gargara ieftina.

Ionut Posted on January 13, 2010 at 8:39 pm

probabil multe creiere asiatice au fost deja recrutate si inscrise la univ. americane, dar nu cred ca vor renunta la o piata de ~1 mil de oameni. (acum nu stiu cati au acces la internet din ei, probabil mai putin de 1/4, dar chiar si asa tot sunt multi)

Radu Boncea Posted on January 13, 2010 at 9:07 pm

@zoso daca este gargara in schimb nu este una ieftina
@Ionut mai bine de un sfert, peste 300 milioane de internauti, din 2008 au surclasat SUA. Nici eu nu cred ca se va ajunge pana acolo incat Google sa iasa de pe piata chineza, depinde exclusiv de China acest lucru, dar faptul ca Google a anuntat oficial ca iau in calcul si o astfel de solutie arata gravitatea lucrurilor.

strelnikov Posted on January 16, 2010 at 4:04 am

suna bine. relatii tensionate, thats cool.

[…] Un scurt istoric am facut acum 2 luni. […]

Post a Comment