Statele Unite ale Europei – cine a fost cu ideea?

Dl. Radu Golban a facut o descoperire extrem de interesanta, si anume ca primul proiect al Statelor Unite ale Europei a fost conceput de Germania Nazista, Hitler fiind arhitectul sef.

Am citit majoritea articolelor semnate de domnia sa pe marginea acestui subiect, tot asteptand cu nerabdare poate-poate va face o referire la un alt proiect similar, datand insa cu un secol jumatate inainte de al doilea razboi mondial, proiect numit mai tarziu de catre Victor Hugo États-Unis d’Europesi care ar trebui sa aibe o deosebita importanta pentru materialul domnului Golban.

Domnul Golban, desi un mare analist economic si un veritabil vanator de datorii suverane, are ceva lacune in materie de istorie.

Toti am trecut pe la liceu si am invatat despre Codul lui Napoleon si Sistemul Continental si cum Napoleon a incercat si a si reusit sa le impuna in Europa.Codul civil, penal si comercial francez  este, ce s-ar numi in ziua de astazi, aquis-ul comunitar, iar sistemul continental un spatiu Schengen care cuprinde ceva mai mult decat niste tratate vamale. Recomand domnului Golban cartea “Napoleon for Dummies” sau ca caute pe Google.

In prezent, auzim ca Europa trebuie federalizata, buget comun, legi comune, sistem fiscal unic, toate astea fiind necesare pentru a face fata globalizarii.

Aceleasi ratiuni au stat si la baza incercarii de federalizare a Europei de catre Napoleon, cu deosebirea ca globalizarea in acele vremuri se numea de fapt monopol colonial britanic. Din fericire sau nefericire, proiectul a esuat inca din fasa in momentul in care Napoleon s-a proclamat imparat si si-a impus viziunea prin legaturi dinastice, exact opusul ideologic pentru care a salvat Republica Franceza. De fapt nu a a fost un esec total. Altii au preluat ideile lui Napoleon…asa s-a nascut Germania Federala…Romania s-a ales cu un cod civil in 1864 care a ramas neschimbat pana mai anul asta.

In consecinta, proiectul Statelor Unite ale Europei nu este o inventie a lui Hitler, nici a Germaniei Naziste, ci, asa cum percepem azi ideea unei Europe federale, a fost  ideea lui Napoleon si al ministrului sau de externe, Talleyrand. Idee care a ramas foarte fixata in mentalitatea germana…Zollverein va spune ceva domnule Golban? Ar trebui, doar ati facut un master in Germania. Ar trebui sa stiti cum s-a format Germania.

Si, spre deosebire de Germania Nazista, proiectul a fost si pus in aplicare, nu a ramas numai la stadiu de arhiva istorica. Dar, desi natiunea germana are o memorie foarte scurta, partea cu Statele Unite ale Europei visata de Napoleon nu au uitat-o.

Si cand te gandesti, ca de fapt, totul a plecat de la faptul ca Napoleon era un mare fan al Statelor Unite ale Americii.


No Responses to “Statele Unite ale Europei – cine a fost cu ideea?”

Post a Comment