Va dau cea mai proasta veste din istoria omenirii

Inca tremur, imi este greu sa-mi revin.

Ultimul studiu, a demonstrat, ca incalzirea globala va afecta puternic productia de bere. Pentru ca berea sa fie bere, hameiul trebuie sa contina nu stiu ce alfa-acid in concentratie de 5%. Sub acest prag, fermentarea nu mai este posibila. Ei bine, in ultimii ani, concentratia de alfa-acid in hamei a scazut de la an la an, fiind foarte aproape de pragul critic.

Un rezumat puteti citi aici, iar pentru cei tehnici in ale culturilor de hamai cititi acest studiu.

Hotarat lucru, s-a mers prea departe cu incalzirea globala. As fi tolerat disparitia ursilor polari, inundarea oraselor de coasta, dar, la naiba, nu pot tolera lipsa berii in frigider. ACT NOW!

Incalzirea globala – intre evanghelisti si eretici

Ecologia a devenit neoficial una din cele mai puternice religii de pe planeta si, zilnic, castiga milioane de noi adepti.

Mass media este dopata cu articole care mai de care mai alarmante despre incalzirea globala si schimbarile climatice care dau sa vina si toate astea din vina omului si a tehnologiei energofage pe care a creat-o.

Ma aflu asezat pe o banca de 5 locuri, chiar pe mijloc. La capete se afla evanghelistul si ereticul. In stanga si dreapta mea se afla optimistul si pesimistul.

Evanghelistii acestei noi religii cer nici mai mult nici mai putin decat sa incetam sa mai existam, pentru ca asta inseamna de fapt renuntarea la tehnologia energofaga.

Ereticii sau scepticii, pe de alta parte, vad peste tot comploturi pentru o noua ordine mondiala, desi o strategie atat de incalcita si complicata pentru un rezultat care oricum se obtine mult mai usor pe alte cai (razboiul este cel mai simplu si eficient mod de a-l obtine), pare o prostie. Astia sar entuziasmati de fiecare data cand aud ceva care confirma normalul, cum ar fi faptul ca s-a astupat gaura de ozon de la polul sud. Ce conteaza ca s-a subtiat in rest si radianta termica la sol a crescut si ca peste cativa ani gaura va reveni si va fi chiar si mai mare.

Pesimistii sunt oamenii de stiinta cu capul pe umeri. Ei vad schimbarile care vin si le considera inevitabile, indiferent ce va face omul. An de an devin din ce in ce mai pesimisti, intr-un mod progresiv pe masura ce modelele climatice primesc noi date de intrare, iar rezultatele obtinute ii fac sa nu-si mai doreasca urmasi.
Pesimistii se impart si ei in doua grupe, unii considera ca omul ar fi declansat schimbarile, iar ceilalti ca omul doar le-ar fi accelerat.
Oricum pentru pesimisti, intrebarea nu este daca schimbarile vor veni, ci cand, cat vor dura, daca vor permite adaptarea societatii moderne, si cum putem, nu prevenii, ci preintampina, pentru ca ce vedem acum sunt doar scurte rafale de vant in fata marii furtunii.

Optimistii, ca intotdeauna, vad jumatatea plina a paharului. Schimbarile nu sunt altceva decat un pas spre o noua normalitate, un nou ciclu. Ei se bucura pentru ca Sahara va fi din nou verde. Ei sunt convinsi ca civilizatia noastra va supravietuii si va prospera intr-o lume cu mai putini oameni, cu mai multe resurse si mai verde.

Eu unul nu pot spune decat ca ma bucur ca Romania sta foarte bine la capitolul emisii de gaze cu efect de sera. Dar nu pentru ca li s-ar falfaii romanilor de noua religie sau brusc ne-am inverzit, ci pur si simplu am ramas fara industrie.